The Bible Software
Ezechiel · Biblia Traducerea Fidela

Ezechiel 25

1Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând:

2Fiu al omului, îndreaptă-ți fața împotriva amoniților și profețește împotriva lor;

3Și spune amoniților: Ascultați cuvântul Domnului DUMNEZEU: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ai spus: Aha, împotriva sanctuarului meu, când acesta a fost spurcat; și împotriva țării lui Israel, când a fost pustiită; și împotriva casei lui Iuda, când au mers în captivitate;

4Iată, de aceea te voi da în stăpânirea oamenilor din est și ei își vor pune palatele lor în tine și își vor face locuințele în tine; vor mânca rodul tău și vor bea laptele tău.

5Și voi face Raba un grajd pentru cămile și pe amoniți o stână pentru turme; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL.

6Fiindcă astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ai bătut din palme și ai tropăit din picioare și te-ai bucurat în inimă cu tot disprețul împotriva țării lui Israel;

7Iată, de aceea îmi voi întinde mâna asupra ta și te voi da ca pradă păgânilor; și te voi stârpi dintre popoare și te voi face să pieri dintre țări; te voi nimici; și vei cunoaște că eu sunt DOMNUL.

8Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că Moabul și Seirul spun: Iată, casa lui Iuda este ca a tuturor păgânilor;

9De aceea, iată, voi deschide latura Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui care sunt la granițele lui, gloria țării: Bet-Ieșimot, Baal-Meon și Chiriataim,

10Pentru oamenii din est, cu amoniții și le-o voi da lor în stăpânire, ca amoniții să nu mai fie amintiți printre națiuni.

11Și voi face judecăți asupra Moabului; și ei vor cunoaște că eu sunt DOMNUL.

12Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că Edomul s-a purtat împotriva casei lui Iuda răzbunându-se și a ofensat foarte mult și s-a răzbunat asupra lor;

13De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Îmi voi întinde de asemenea mâna asupra Edomului și voi stârpi pe om și pe animal din el; și îl voi face pustiu de la Teman; și cei din Dedan vor cădea prin sabie.

14Și voi împlini răzbunarea mea asupra Edomului prin mâna poporului meu Israel; și ei vor face în Edom conform cu mânia mea și conform cu furia mea; și vor cunoaște răzbunarea mea, spune Domnul DUMNEZEU.

15Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că filistenii s-au purtat cu răzbunare și s-au răzbunat cu o inimă disprețuitoare, pentru a o nimici din cauza urii vechi;

16De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, îmi voi întinde mâna asupra filistenilor și voi stârpi pe cheretiți și voi nimici rămășița de pe coasta mării.

17Și voi aduce mare răzbunare asupra lor cu mustrări furioase; și vor cunoaște că eu sunt DOMNUL, când voi împlini răzbunarea mea asupra lor.

← Ezechiel 24Read In The App, Free →Ezechiel 26 →

Study Ezechiel 25

KJVMatthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Reina-Valera (Español)Bíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)

All Chapters

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748