Ezechiel 28:3
Iată, tu ești mai înțelept decât Daniel; nu este nicio taină pe care ei să o poată ascunde de tine;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Behold, thou art wiser than Daniel; there is no secret that they can hide from thee:
In Context
Cross References
1 Kings 10:3Şi Solomon i-a răspuns la toate întrebările ei; nu a fost niciun lucru ascuns pentru împărat, pe care să nu i-l fi spus.
Psalms 25:14Taina DOMNULUI este cu cei ce se tem de el; și le va arăta legământul său.
Daniel 2:22Revelează lucrurile adânci și tainice; cunoaște ce este în întuneric și lumina locuiește cu el.
Daniel 2:47Împăratul i-a răspuns lui Daniel și a zis: Cu adevărat Dumnezeul vostru este un Dumnezeu al dumnezeilor și un Domn al împăraților și un descoperitor al tainelor, văzând că poți revela această taină.
Zechariah 9:2Şi Hamatul de asemenea va avea graniţă cu el, Tirul şi Sidonul, deşi acesta este foarte înţelept.