The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 36 › Ezechiel 36:34

Ezechiel 36:34

Și țara pustiită va fi arată, în loc să rămână pustiită înaintea ochilor tuturor celor care trec pe lângă ea.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And the desolate land shall be tilled, whereas it lay desolate in the sight of all that passed by.

In Context

33Astfel spune Domnul DUMNEZEU: În ziua când vă voi fi curățat de toate nelegiuirile voastre, vă voi face de asemenea să locuiți în cetăți și risipirile vor fi zidite.

35Și ei vor spune: Această țară care a fost pustiită a devenit ca grădina Edenului; și cetățile risipite și pustiite și ruinate au devenit întărite și sunt locuite.

Read all of Ezechiel 36

Cross References

Deuteronomy 29:23Şi că toată ţara ei este pucioasă şi sare, arzând, că nu este semănată, nici nu rodeşte, nici nu creşte vreo iarbă în ea, ca dărâmarea Sodomei şi Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a dărâmat DOMNUL în furia sa şi în mânia sa,

Jeremiah 25:9Iată, voi trimite și voi lua toate familiile din nord, spune DOMNUL, și pe Nebucadnețar împăratul Babilonului, servitorul meu, și îi voi aduce împotriva acestei țări și împotriva locuitorilor ei și împotriva tuturor acestor națiuni de jur împrejur și le voi nimici cu totul și le voi face o înmărmurire și un motiv de șuierare și pustiiri veșnice.

Ezekiel 6:14Astfel îmi voi întinde mâna asupra lor și voi pustii țara, da, mai pustiită decât pustia spre Dibla, în toate locuințele lor; și ei vor cunoaște că eu sunt DOMNUL.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 36:34

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 36:33Ezechiel 36Ezechiel 36:35 →