Ezechiel 36:8
Dar voi, munți ai lui Israel, veți da ramurile voastre și veți aduce rodul vostru poporului meu Israel, pentru că sunt aproape să vină.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
9Căci, iată, eu sunt pentru voi și mă voi întoarce la voi și veți fi arați și semănați;
Cross References
Psalms 67:6Atunci pământul își va da venitul și Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta.
Isaiah 4:2În acea zi, lăstarul DOMNULUI va fi minunat şi glorios şi rodul pământului măreţ şi frumos pentru cei din Israel care vor fi scăpat.
Isaiah 30:23Atunci va da ploaie seminţei tale, cu care să semeni pământul; şi pâine din venitul pământului, şi acesta va fi gras şi roditor; în acea zi vitele tale vor paşte în păşuni largi.
Ezekiel 12:25Fiindcă eu sunt DOMNUL; voi vorbi și cuvântul pe care îl voi vorbi se va întâmpla; acesta nu va mai fi prelungit, pentru că în zilele voastre, casă răzvrătită, voi spune cuvântul și îl voi împlini, spune Domnul DUMNEZEU.
Ezekiel 34:26Și le voi face pe acestea și locurile de jur împrejurul dealului meu, o binecuvântare; și voi face ploaia să cadă la timpul ei; vor fi ploi de binecuvântare.
Hosea 2:21Şi se va întâmpla în acea zi că, voi asculta, spune DOMNUL, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul;