The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 39 › Ezechiel 39:22

Ezechiel 39:22

Astfel casa lui Israel va cunoaște că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor din acea zi înainte.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

So the house of Israel shall know that I am the LORD their God from that day and forward.

In Context

21Și eu voi pune gloria mea printre păgâni și toți păgânii vor vedea judecata mea pe care am făcut-o și mâna mea pe care am pus-o asupra lor.

23Și păgânii vor cunoaște că ea, casa lui Israel, a mers în captivitate pentru nelegiuirea lor, pentru că au încălcat legea împotriva mea, de aceea mi-am ascuns fața de la ei și i-am dat în mâna dușmanilor lor, astfel că au căzut toți prin sabie.

Read all of Ezechiel 39

Cross References

Psalms 9:16DOMNUL este cunoscut prin judecata pe care o face; cel stricat este prins în lucrarea propriilor mâini. Higaion. Selah.

Jeremiah 31:34Și nu vor mai învăța fiecare om pe aproapele său și fiecare om pe fratele său, spunând: Cunoașteți pe DOMNUL, pentru că toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic al lor și până la cel mai mare al lor, spune DOMNUL, pentru că voi ierta nelegiuirea lor și nu îmi voi mai aminti păcatul lor.

Ezekiel 34:30Astfel ei vor cunoaște că eu DOMNUL Dumnezeul lor sunt cu ei și că ei, casa lui Israel, sunt poporul meu, spune Domnul DUMNEZEU.

Ezekiel 39:28Atunci vor cunoaște că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor, care i-a făcut să fie duși în captivitate printre păgâni; dar i-am adunat apoi în propria lor țară și nu am mai lăsat pe niciunul dintre ei acolo,

1 John 5:20Și știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat înțelegere ca să cunoaștem pe cel ce este adevărat; și suntem în cel ce este adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul cel adevărat și viața eternă.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 39:22

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 39:21Ezechiel 39Ezechiel 39:23 →