Ezechiel 39:23
Și păgânii vor cunoaște că ea, casa lui Israel, a mers în captivitate pentru nelegiuirea lor, pentru că au încălcat legea împotriva mea, de aceea mi-am ascuns fața de la ei și i-am dat în mâna dușmanilor lor, astfel că au căzut toți prin sabie.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
22Astfel casa lui Israel va cunoaște că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor din acea zi înainte.
24Conform cu necurăția lor și conform cu fărădelegile lor le-am făcut și mi-am ascuns fața de la ei.
Cross References
Deuteronomy 31:17Atunci furia mea se va aprinde împotriva lor în ziua aceea şi îi voi părăsi şi îmi voi ascunde faţa de ei şi ei vor fi mâncaţi şi li se vor întâmpla multe rele şi tulburări, astfel încât vor spune în ziua aceea: Nu au venit aceste rele peste noi pentru că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?
Deuteronomy 32:20Şi a spus: Îmi voi ascunde faţa de ei, voi vedea care va fi sfârşitul lor, pentru că ei sunt o generaţie foarte perversă, copii în care nu este credinţă.
Judges 2:14Și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Israel și i-a dat în mâinile prădătorilor, care i-au prădat; și i-a vândut în mâinile dușmanilor lor de jur împrejur, încât nu au mai putut sta înaintea dușmanilor lor.
2 Chronicles 7:21Și această casă, cât este de înaltă, va fi o înmărmurire pentru fiecare om ce trece pe lângă ea, astfel încât va spune: De ce a făcut DOMNUL astfel acestei țări și acestei case?
Psalms 10:1De ce stai departe, DOAMNE? De ce te ascunzi în timpuri de necaz?
Psalms 106:41Și i-a dat în mâna păgânilor; și cei ce i-au urât au condus asupra lor.