Ezechiel 39:7
Astfel voi face cunoscut numele meu sfânt în mijlocul poporului meu Israel; și nu îi voi mai lăsa să pângărească numele meu sfânt; și păgânii vor cunoaște că eu sunt DOMNUL, Cel Sfânt în Israel.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
8Iată, aceasta a venit și s-a făcut, spune Domnul DUMNEZEU; aceasta este ziua despre care am vorbit.
Cross References
Exodus 20:7Să nu iei în deșert numele DOMNULUI Dumnezeul tău, fiindcă DOMNUL nu îl va ține nevinovat pe cel ce ia în deșert numele lui.
Isaiah 12:6Strigă şi chiuie, locuitor al Sionului, căci mare este Cel Sfânt al lui Israel în mijlocul tău.
Isaiah 43:14Astfel spune DOMNUL, răscumpărătorul tău, Cel Sfânt al lui Israel: De dragul vostru am trimis în Babilon şi am doborât pe toţi nobilii lor şi pe caldeeni, al căror strigăt este în corăbii.
Isaiah 60:9Da, insulele mă vor aştepta şi mai întâi vor fi corăbiile din Tarsis, pentru a aduce pe fiii tăi de departe, argintul şi aurul lor cu ei, pentru numele DOMNULUI Dumnezeul tău şi al Celui Sfânt al lui Israel, deoarece el te-a glorificat.
Ezekiel 20:9Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, printre care ei erau, înaintea ochilor cărora m-am făcut cunoscut, scoțându-i din țara Egiptului.
Ezekiel 20:39Cât despre voi, casă a lui Israel, astfel spune Domnul DUMNEZEU: De acum înainte, dacă refuzați să îmi dați ascultare, atunci duceți-vă, serviți, fiecare, idolilor săi; dar nu mai murdăriți numele meu sfânt cu darurile voastre și cu idolii voștri.