The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 44 › Ezechiel 44:12

Ezechiel 44:12

Pentru că ei le-au servit înaintea idolilor lor și au făcut să cadă casa lui Israel în nelegiuire; de aceea mi-am ridicat mâna împotriva lor, spune Domnul DUMNEZEU și ei își vor purta nelegiuirea.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Because they ministered unto them before their idols, and caused the house of Israel to fall into iniquity; therefore have I lifted up mine hand against them, saith the Lord GOD, and they shall bear their iniquity.

In Context

11Totuși ei să fie servitori în sanctuarul meu, având sarcina la porțile casei și servind casei; ei să înjunghie ofranda arsă și sacrificiul pentru popor și să stea în picioare înaintea lor să le servească.

13Și să nu se apropie de mine, ca să îmi facă serviciul de preot, nici să nu se apropie de vreunul din lucrurile mele sfinte, în locul preasfânt; ci să își poarte rușinea și urâciunile lor pe care le-au făcut.

Read all of Ezechiel 44

Cross References

Deuteronomy 32:40Pentru că îmi ridic mâna spre cer şi spun: Eu trăiesc pentru totdeauna.

2 Kings 16:10Și împăratul Ahaz a mers la Damasc să îl întâlnească Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a văzut un altar care era la Damasc; și împăratul Ahaz a trimis preotului Urie forma altarului și modelul lui, conform cu toată măiestria lui.

Isaiah 9:16Căci conducătorii acestui popor îl fac să rătăcească; şi cei conduşi de ei sunt nimiciţi.

Ezekiel 20:6În ziua în care mi-am ridicat mâna către ei, pentru a-i aduce din țara Egiptului într-o țară pe care o cercetasem pentru ei, în care curge lapte și miere, care este gloria tuturor țărilor;

Ezekiel 20:23Mi-am ridicat de asemenea mâna pentru ei în pustie, că îi voi împrăștia printre păgâni și îi voi risipi prin țări;

Ezekiel 44:10Și leviții care s-au depărtat de mine, când Israel rătăcea, care au rătăcit de la mine după idolii lor, să își poarte nelegiuirea lor.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 44:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 44:11Ezechiel 44Ezechiel 44:13 →