Ezechiel 8:6
El mi-a mai spus: Fiu al omului, vezi tu ce fac ei? Urâciunile cele mari pe care casa lui Israel le face aici, ca să mă îndepărtez de sanctuarul meu? Dar întoarce-te din nou și vei vedea urâciuni mai mari.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
7Și m-a adus la ușa curții; și când am privit, iată, o gaură în zid.
Cross References
Deuteronomy 31:16Şi DOMNUL i-a spus lui Moise: Iată, tu vei adormi cu părinţii tăi şi poporul acesta se va ridica şi va curvi cu dumnezeii străinilor ţării în care intră să fie cu ei şi mă va părăsi şi va rupe legământul meu pe care l-am făcut cu ei.
2 Chronicles 29:5Și le-a spus: Ascultați-mă leviților, sfințiți-vă acum și sfințiți casa DOMNULUI Dumnezeul părinților voștri și scoateți murdăria din locul sfânt.
Psalms 78:60Așa că a părăsit tabernacolul din Șilo, cortul pe care l-a pus printre oameni.
Jeremiah 3:6DOMNUL mi-a spus de asemenea în zilele împăratului Iosia: Ai văzut ceea ce a făcut Israelul decăzut? S-a urcat pe fiecare munte înalt și sub fiecare copac verde și acolo a făcut pe curva.
Jeremiah 7:30Deoarece copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea feței mele, spune DOMNUL; și-au pus urâciunile lor în casa, numită după numele meu, pentru a o întina.
Jeremiah 26:6Atunci voi face această casă ca Șilo și voi face această cetate un blestem pentru toate națiunile pământului.