The Bible Software
bible.software › Cartea lui Ezra › Cartea lui Ezra 10 › Cartea lui Ezra 10:3

Cartea lui Ezra 10:3

De aceea acum, să facem legământ cu Dumnezeul nostru de a pune deoparte toate soţiile şi pe cei care sunt născuţi din ele, conform cu sfatul domnului meu şi al acelora care tremură la porunca Dumnezeului nostru; şi să se facă după lege.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Now therefore let us make a covenant with our God to put away all the wives, and such as are born of them, according to the counsel of my lord, and of those that tremble at the commandment of our God; and let it be done according to the law.

In Context

2Şi Şecania, fiul lui Iehiel, unul dintre fiii lui Elam, a răspuns şi i-a zis lui Ezra: Noi am încălcat legea împotriva Dumnezeului nostru şi am luat soţii străine din poporul ţării; totuşi acum este speranţă în Israel în această privinţă.

4Ridică-te, pentru că acest lucru îţi aparţine; noi de asemenea vom fi cu tine; încurajează-te şi fă-o.

Read all of Cartea lui Ezra 10

Cross References

Deuteronomy 7:2Şi când le va preda DOMNUL Dumnezeul tău înaintea ta, să le loveşti şi să le nimiceşti în întregime, să nu faci legământ cu ele, nici să nu ai milă de ele,

Joshua 9:6Și s-au dus la Iosua în tabără, la Ghilgal, și i-au spus lui și bărbaților lui Israel: Noi am venit dintr-o țară îndepărtată; de aceea acum, faceți alianță cu noi.

2 Kings 11:17Și Iehoiada a făcut un legământ între DOMNUL și împărat și popor, că vor fi poporul DOMNULUI; de asemenea între împărat și popor.

2 Chronicles 30:12De asemenea în Iuda, planul mâinii lui Dumnezeu a fost să le dea o singură inimă pentru a împlini porunca împăratului și a prinților, prin cuvântul DOMNULUI.

2 Chronicles 34:27Pentru că inima ta s-a înmuiat și te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele lui împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui și te-ai umilit înaintea mea și ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, chiar eu însumi te-am auzit, spune DOMNUL.

2 Chronicles 34:32Și a făcut ca toți cei care erau prezenți în Ierusalim și în Beniamin să stea în picioare la acesta. Și locuitorii Ierusalimului au făcut conform legământului lui Dumnezeu, Dumnezeul părinților lor.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Ezra 10:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Ezra 10:2Cartea lui Ezra 10Cartea lui Ezra 10:4 →