The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către galateni › Epistola lui Pavel către galateni 2 › Epistola lui Pavel către galateni 2:12

Epistola lui Pavel către galateni 2:12

Fiindcă înainte de venirea unora de la Iacov, mânca cu neamurile; dar când au venit, s-a retras și s-a separat, temându-se de cei din circumcizie.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For before that certain came from James, he did eat with the Gentiles: but when they were come, he withdrew and separated himself, fearing them which were of the circumcision.

In Context

11Dar când Petru a venit la Antiohia, m-am împotrivit lui pe față, fiindcă era de învinuit.

13Și ceilalți iudei s-au fățărnicit și ei cu el, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor.

Read all of Epistola lui Pavel către galateni 2

Cross References

Isaiah 57:11Şi de cine te-ai temut sau înfricat, că ai minţit şi nu ţi-ai amintit de mine, nici nu ai pus aceasta la inimă? Nu am tăcut încă din vechime, iar tu nu te-ai temut de mine?

Matthew 26:69Și Petru ședea afară în curtea palatului și o tânără a venit la el, spunând: Și tu ai fost cu Isus din Galileea.

Luke 15:2Și fariseii și scribii cârteau, spunând: Acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei.

Acts 11:2Și când Petru a urcat la Ierusalim, cei ai circumciziei s-au certat cu el,

Galatians 2:9Și după ce Iacov și Chifa și Ioan, cei considerați a fi stâlpi, au priceput harul ce mi-a fost dat, mi-au dat mie și lui Barnaba mâinile drepte ale părtășiei, ca noi să mergem la păgâni, iar ei la circumcizie;

Ephesians 2:19De aceea acum nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci sunteți concetățeni cu sfinții și cu cei ai casei lui Dumnezeu,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către galateni 2:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către galateni 2:11Epistola lui Pavel către galateni 2Epistola lui Pavel către galateni 2:13 →