The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către galateni › Epistola lui Pavel către galateni 2 › Epistola lui Pavel către galateni 2:5

Epistola lui Pavel către galateni 2:5

Acestora nici măcar un moment nu le-am cedat prin supunere, pentru ca adevărul evangheliei să rămână în continuare cu voi.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

To whom we gave place by subjection, no, not for an hour; that the truth of the gospel might continue with you.

In Context

4Și aceasta din cauza fraților falși, furișați, care au intrat în ascuns să spioneze libertatea noastră pe care o avem în Cristos Isus, ca să ne aducă în sclavie,

6Dar de la aceștia, care considerați a fi ceva (orice ar fi fost ei, pentru mine nu este nicio diferență; Dumnezeu nu are în vedere fața omului), fiindcă aceștia, care considerați a fi ceva, în discuții nu mi-au adăugat nimic.

Read all of Epistola lui Pavel către galateni 2

Cross References

Nehemiah 6:4Totuși ei au trimis la mine de patru ori în felul acesta; și eu le-am răspuns în același fel.

Galatians 2:14Dar când am văzut că nu umblau cu integritate, conform cu adevărul evangheliei, i-am spus lui Petru în fața tuturor: Dacă tu, iudeu fiind, trăiești ca neamurile și nu ca iudeii, de ce constrângi neamurile să trăiască în felul iudeilor?

Galatians 4:16Am devenit atunci dușmanul vostru, pentru că vă spun adevărul?

Colossians 1:5Pentru speranța care este păstrată pentru voi în cer, despre care ați auzit dinainte în cuvântul adevărului evangheliei,

1 Thessalonians 2:13Din această cauză și mulțumim lui Dumnezeu neîncetat, deoarece, când ați primit cuvântul lui Dumnezeu pe care l-ați auzit de la noi, ați primit nu cuvântul oamenilor, ci așa cum este în adevăr, cuvântul lui Dumnezeu care lucrează cu putere și în voi care credeți.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către galateni 2:5

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către galateni 2:4Epistola lui Pavel către galateni 2Epistola lui Pavel către galateni 2:6 →