The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către galateni › Epistola lui Pavel către galateni 3 › Epistola lui Pavel către galateni 3:20

Epistola lui Pavel către galateni 3:20

Iar mijlocitorul nu este mijlocitor al unuia, dar Dumnezeu este unul.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Now a mediator is not a mediator of one, but God is one.

In Context

19Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor de lege, până să vină sămânța căreia i se făcuse promisiunea, dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor.

21Atunci este legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă ar fi fost dată o lege care putea da viață, într-adevăr, dreptatea ar fi fost prin lege.

Read all of Epistola lui Pavel către galateni 3

Cross References

Genesis 17:1Şi când Avram era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, DOMNUL s-a arătat lui Avram şi i-a spus: Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic, umblă înaintea mea şi fii desăvârşit.

Job 9:33Între noi nu este arbitru, să își pună mâna peste amândoi.

Romans 3:29Este el doar Dumnezeul iudeilor? Nu este și al neamurilor? Da, este și al neamurilor;

1 Timothy 2:5Fiindcă este un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Cristos Isus,

Hebrews 9:15Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către galateni 3:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către galateni 3:19Epistola lui Pavel către galateni 3Epistola lui Pavel către galateni 3:21 →