The Bible Software
bible.software › Epistola lui Pavel către galateni › Epistola lui Pavel către galateni 3 › Epistola lui Pavel către galateni 3:7

Epistola lui Pavel către galateni 3:7

De aceea să știți că cei ce sunt din credință, aceștia sunt copiii lui Avraam.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Know ye therefore that they which are of faith, the same are the children of Abraham.

In Context

6Așa cum Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit pentru dreptate.

8Și scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara drepți prin credință pe păgâni, i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: În tine toate națiunile vor fi binecuvântate.

Read all of Epistola lui Pavel către galateni 3

Cross References

Psalms 100:3Să știți că el, DOMNUL, este Dumnezeu; el este cel ce ne-a făcut și nu noi înșine; suntem poporul său și oile pășunii sale.

Luke 21:31Tot așa și voi, când vedeți acestea întâmplându-se, să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape.

Romans 4:11Și a primit semnul circumciziei, un sigiliu al dreptății credinței pe care o avea fiind în necircumcizie; ca el să fie tatăl tuturor celor ce cred, cu toate că nu sunt în circumcizie; ca să li se atribuie și lor dreptatea;

Romans 9:7Nici nu sunt toți copii pentru că sunt sămânța lui Avraam; ci: În Isaac ți se va numi sămânța.

Galatians 3:26Fiindcă toți sunteți copiii lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola lui Pavel către galateni 3:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Epistola lui Pavel către galateni 3:6Epistola lui Pavel către galateni 3Epistola lui Pavel către galateni 3:8 →