Geneza 34:27
Fiii lui Iacob au venit peste cei ucişi şi au prădat cetatea, din cauză că au pângărit pe sora lor.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
The sons of Jacob came upon the slain, and spoiled the city, because they had defiled their sister.
In Context
28Ei le-au luat oile şi boii lor şi măgarii lor şi ceea ce era în cetate şi ceea ce era în câmp.
Cross References
Genesis 34:2Şi când Sihem, fiul lui Hamor, hivitul, prinţ al ţinutului, a văzut-o, a luat-o şi s-a culcat cu ea şi a pângărit-o.
Exodus 2:14Iar el a spus: Cine te-a făcut prinț și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi așa cum l-ai ucis pe egiptean? Și Moise s-a temut și a spus: Cu adevărat acest lucru este cunoscut.
Joshua 7:13Ridică-te, sfințește poporul și spune: Sfințiți-vă pentru mâine, fiindcă astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Este un lucru blestemat în mijlocul tău, Israele; nu vei putea să stai înaintea dușmanilor tăi, până nu veți scoate ce este blestemat din mijlocul vostru.
Esther 9:10Cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, duşmanul iudeilor, dar nu şi-au pus mâna pe pradă.
1 Timothy 6:10Fiindcă iubirea de bani este rădăcina a toată răutatea, după care unii, lăcomindu-se, s-au rătăcit de la credință și s-au străpuns pe ei înșiși cu multe întristări.