The Bible Software
bible.software › Geneza › Geneza 37 › Geneza 37:24

Geneza 37:24

Şi l-au luat şi l-au aruncat într-o groapă; şi groapa era goală, nu era apă în ea.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And they took him, and cast him into a pit: and the pit was empty, there was no water in it.

In Context

23Şi s-a întâmplat, când Iosif a ajuns la fraţii săi, că l-au dezbrăcat pe Iosif de haina lui, haina pestriţă care era pe el;

25Şi au şezut să mănânce pâine şi şi-au ridicat ochii şi au privit şi, iată, o ceată de ismaeliţi a venit din Galaad cu cămilele lor, purtând mirodenii şi balsam şi smirnă, mergând să le coboare în Egipt.

Read all of Geneza 37

Cross References

Genesis 42:21Iar ei au spus unul altuia: Noi suntem într-adevăr vinovaţi referitor la fratele nostru, în aceea că noi am văzut chinul sufletului său, când ne-a implorat şi am refuzat să îl ascultăm; pentru aceasta a venit această strâmtorare peste noi.

Psalms 40:2M-a scos de asemenea din groapa pieirii, din noroiul mocirlos și mi-a așezat picioarele pe stâncă și mi-a întemeiat umbletele.

Psalms 88:8Ai îndepărtat pe cunoscuții mei de mine; m-ai făcut urâciune pentru ei, sunt închis și nu pot ieși.

Jeremiah 38:6Atunci l-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Malchiia, fiul lui Hamelec, care era în curtea închisorii; și l-au coborât pe Ieremia cu funii. Și în groapă nu era apă, ci mocirlă; astfel, Ieremia s-a scufundat în mocirlă.

Lamentations 4:20Suflarea nărilor noastre, unsul DOMNULUI, a fost prins în gropile lor, despre care spuneam: Sub umbra lui vom trăi printre păgâni.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Geneza 37:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Geneza 37:23Geneza 37Geneza 37:25 →