Geneza 41:30
Şi se vor ridica după ei şapte ani de foamete; şi toată abundenţa va fi uitată în ţara Egiptului; şi foametea va mistui ţara;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
29Iată, vin şapte ani de mare abundenţă prin toată ţara Egiptului;
Cross References
Genesis 41:27Şi cele şapte vaci slabe şi urâte la vedere care au urcat după ele sunt şapte ani; şi cele şapte spice goale prăjite de vântul de est vor fi şapte ani de foamete.
Genesis 41:54Şi cei şapte ani ai sărăciei au început a veni, conform cu ceea ce Iosif spusese; şi sărăcia era în toate ţările; dar în toată ţara Egiptului era pâine.
Genesis 47:13Şi nu era pâine în toată ţara, pentru că foametea era foarte aspră, aşa că toată ţara Egiptului şi toată ţara lui Canaan leşina din cauza foametei.
1 Kings 17:1Şi Ilie tişbitul, care era dintre locuitorii Galaadului, i-a spus lui Ahab: Precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel trăieşte, înaintea căruia stau în picioare, nu va fi nici rouă nici ploaie în anii aceştia, decât conform cuvântului meu.
Psalms 105:16Mai mult, a chemat foamete peste țară, a frânt tot toiagul pâinii.
Isaiah 65:16Așa că cel ce se binecuvântează pe pământ se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului; şi cel ce jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului; deoarece tulburările trecute sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de la ochii mei.