Geneza 5:29
Şi i-a pus numele Noe, spunând: Acesta ne va mângâia pentru lucrarea noastră şi osteneala mâinilor noastre, din cauza pământului pe care Dumnezeu l-a blestemat.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
28Şi Lameh a trăit o sută optzeci şi doi de ani şi a născut un fiu;
Cross References
Genesis 4:11Şi acum eşti blestemat de pe pământul care şi-a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta.
Genesis 7:23Şi orice lucru viu care a fost pe faţa pământului a fost nimicit, deopotrivă om şi vită şi târâtoarele şi pasărea cerului; şi acestea au fost nimicite de pe pământ; şi numai Noe a rămas în viaţă şi cei ce erau cu el în arcă.
Isaiah 54:9Fiindcă aceasta este ca apele lui Noe pentru mine, căci aşa cum am jurat că apele lui Noe nu vor mai trece peste pământ, tot astfel am jurat că nu mă voi mai înfuria pe tine, nici nu te voi mai mustra.
Ezekiel 14:20Chiar dacă Noe, Daniel și Iov, ar fi în ea, precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, ei nu vor elibera nici fiu nici fiică; ei, prin dreptatea lor, vor elibera numai propriile lor suflete.
Luke 3:36Care era al lui Cainan, care era al lui Arpacșad, care era al lui Sem, care era al lui Noe, care era al lui Lameh,
Hebrews 11:7Prin credință, Noe, fiind avertizat de Dumnezeu despre lucrurile ce încă nu se vedeau, împins de teamă, a pregătit o arcă pentru salvarea casei sale, prin care el a condamnat lumea și a devenit moștenitor al dreptății, care este prin credință.