Geneza 6:3
Şi DOMNUL a spus: Duhul meu nu se va lupta întotdeauna cu omul, căci el este de asemenea şi carne; totuşi zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Numbers 11:17Și eu voi coborî și voi vorbi cu tine acolo; și voi lua din duhul care este peste tine și îl voi pune peste ei; și ei vor purta povara poporului cu tine, ca să nu o mai porți de unul singur.
Psalms 78:39Căci și-a amintit că erau doar carne; un vânt care trece și nu se mai întoarce.
Isaiah 5:4Ce se putea face mai mult viei mele iar eu nu i-am făcut? De ce, când am aşteptat să aducă struguri, a adus struguri sălbatici?
Jeremiah 11:7Pentru că i-am avertizat cu stăruință pe părinții voștri în ziua în care i-am scos din țara Egiptului, până în această zi, sculându-mă devreme și avertizându‑i, spunând: Ascultați de vocea mea.
John 3:6Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duhul este duh.
Romans 8:1Așadar, acum nu este condamnare pentru cei în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.