Cartea lui Habacuc 1:17
Își vor goli astfel plasa și nu vor continua să ucidă națiunile fără cruțare?
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Shall they therefore empty their net, and not spare continually to slay the nations?
In Context
Read all of Cartea lui Habacuc 1
Cross References
Isaiah 14:6Cel ce a lovit pe popor în furie cu o lovitură neîncetată, cel ce a condus naţiunile în mânie este persecutat şi nimeni nu împiedică aceasta.
Isaiah 19:8Pescarii de asemenea vor jeli şi toţi cei ce cârligul îl aruncă în pâraie vor plânge, şi cei ce întind plase peste apă vor lâncezi.
Jeremiah 25:12Și se va întâmpla, după ce se vor împlini șaptezeci de ani, că voi pedepsi pe împăratul Babilonului și acea națiune, spune DOMNUL, pentru nelegiuirea lor și țara caldeenilor și o voi face pustiiri veșnice.
Jeremiah 52:1Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.
Habakkuk 1:9Ei toți vor veni pentru violență; fețele lor vor înfuleca precum vântul de est și vor aduna captivi ca nisipul.
Habakkuk 2:17Fiindcă violența Libanului te va acoperi, și prada fiarelor, care i-a înspăimântat, datorită sângelui oamenilor și datorită violenței făcute țării, cetății și tuturor celor ce o locuiesc.