Cartea lui Habacuc 2:9
Vai celui ce poftește o poftă rea pentru casa lui, ca el să își așeze casa pe înălțime, ca să fie scăpat de puterea răului!
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea lui Habacuc 2
Cross References
Genesis 13:10Şi Lot şi-a ridicat ochii şi a privit toată câmpia Iordanului, că aceasta era bine udată peste tot, înainte ca DOMNUL să fi distrus Sodoma şi Gomora, era ca grădina DOMNULUI, asemenea ţării Egiptului, cum vii la Ţoar.
Deuteronomy 7:25Să ardeţi în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor; să nu doreşti aurul şi argintul care este pe ele, nici să nu îl iei la tine, ca nu cumva să fii prins în cursă prin ele, pentru că aceasta este o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
1 Kings 21:2Şi Ahab i-a vorbit lui Nabot, spunând: Dă-mi via ta, pentru a o avea ca grădină de verdeţuri, pentru că aceasta este aproape de casa mea; şi îţi voi da pentru ea o vie mai bună decât ea; sau, dacă ţi se pare bine, îţi voi da valoarea ei în bani.
2 Kings 5:20Dar Ghehazi, servitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a spus: Iată, stăpânul meu a cruțat pe Naaman, acest sirian, neprimind din mâinile lui ceea ce a adus; precum DOMNUL trăiește, voi alerga după el și voi lua ceva de la el.
Psalms 10:3Fiindcă cel stricat se fălește cu dorința inimii lui și binecuvântează pe cel lacom, pe care DOMNUL îl detestă.
Psalms 52:7Iată, acesta este bărbatul care nu a făcut din Dumnezeu puterea lui, ci s-a încrezut în abundența bogățiilor sale și s-a întărit în stricăciunea sa.