Epistola către Evrei 10:39
Dar noi nu suntem dintre cei care dau înapoi spre pieire, ci dintre cei care cred pentru salvarea sufletului.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola către Evrei 10
Cross References
1 Samuel 15:11Mă pocăiesc că am pus pe Saul împărat, pentru că s-a abătut de la a mă urma și nu a împlinit poruncile mele. Și aceasta a mâhnit pe Samuel; și el a strigat către DOMNUL toată noaptea.
Proverbs 1:32Fiindcă abaterea de pe cale a celor simpli îi va ucide și prosperitatea proștilor îi va nimici.
Mark 16:16Cel ce crede și este botezat, va fi salvat; dar cel ce nu crede va fi damnat.
John 3:15Pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață eternă.
John 6:40Și aceasta este voia celui ce m-a trimis, ca oricine care vede pe Fiul și crede în el, să aibă viață veșnică; și eu îl voi învia în ziua de apoi.
John 20:31Dar acestea sunt scrise, ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; și astfel, crezând, să aveți viață prin numele lui.