The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 12 › Epistola către Evrei 12:24

Epistola către Evrei 12:24

Și de Isus, mijlocitorul legământului cel nou, și de sângele stropirii, care vorbește lucruri mai bune decât al lui Abel.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And to Jesus the mediator of the new covenant, and to the blood of sprinkling, that speaketh better things than that of Abel.

In Context

23De adunarea tuturor și biserica întâilor născuți, care sunt scriși în cer, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, și de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți,

25Vedeți să nu refuzați pe cel ce vorbește. Căci dacă nu au scăpat cei ce l-au refuzat pe cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la cel ce vorbește din cer,

Read all of Epistola către Evrei 12

Cross References

Genesis 4:10Iar el a spus: Ce ai făcut? Vocea sângelui fratelui tău strigă din pământ către mine.

Isaiah 55:3Plecaţi-vă urechile şi veniţi la mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi; iar eu voi face un legământ veşnic cu voi, conform îndurărilor sigure ale lui David.

Matthew 23:35Ca să vină asupra voastră tot sângele drept vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ați ucis între templu și altar.

Mark 14:24Și le-a spus: Acesta este sângele meu, al noului testament, care se varsă pentru mulți.

Luke 22:20Tot astfel și paharul, după cină, spunând: Acest pahar este noul testament în sângele meu, care se varsă pentru voi.

Hebrews 7:22Cu atât mai mult Isus s-a făcut garantul unui testament mai bun.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 12:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 12:23Epistola către Evrei 12Epistola către Evrei 12:25 →