Epistola către Evrei 2:18
Fiindcă, în aceea că el însuși a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiți.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
For in that he himself hath suffered being tempted, he is able to succour them that are tempted.
In Context
Read all of Epistola către Evrei 2
Cross References
Matthew 26:37Și a luat cu el pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să fie întristat și foarte mâhnit.
John 10:29Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui meu.
2 Corinthians 12:7Și ca nu cumva să fiu înălțat peste măsură prin abundența revelațiilor, mi-a fost dat un ghimpe în carne, mesager al lui Satan, să mă lovească cu pumnii, ca nu cumva să fiu înălțat peste măsură.
2 Timothy 1:12Din cauza căreia și sufăr acestea, însă nu mă rușinez, fiindcă știu în cine am crezut și sunt convins că el este în stare să păzească ce i-am încredințat pentru ziua aceea.
Hebrews 5:2El, care poate avea compasiune pentru cei neștiutori și rătăciți, pentru că și el este cuprins de neputință.
Hebrews 7:25De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.