The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 6 › Epistola către Evrei 6:18

Epistola către Evrei 6:18

Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

That by two immutable things, in which it was impossible for God to lie, we might have a strong consolation, who have fled for refuge to lay hold upon the hope set before us:

In Context

17În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,

19Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,

Read all of Epistola către Evrei 6

Cross References

Numbers 23:19Dumnezeu nu este om ca să mintă; nici fiu al omului ca să se pocăiască; a spus el și nu va face, sau a vorbit și nu va împlini?

Joshua 20:3Ca să fugă acolo ucigașul, care a ucis fără intenție și fără premeditare pe un om; și ele vă vor fi pentru a scăpa de răzbunătorul sângelui.

1 Kings 2:28Atunci veştile au venit la Ioab, pentru că Ioab se întorsese după Adonia, deşi nu se întorsese după Absalom. Şi Ioab a fugit la tabernacolul DOMNULUI şi a apucat coarnele altarului.

Psalms 62:8Încredeți-vă în el tot timpul; voi popoarelor turnați-vă inima înaintea lui, Dumnezeu este un loc de scăpare pentru noi. Selah.

Proverbs 3:18Ea este un pom al vieții pentru cei ce o țin strâns și fericit este cel care o păstrează.

Isaiah 27:5Sau, să îmi apuce tăria, ca să facă pace cu mine, da el va face pace cu mine.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 6:18

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 6:17Epistola către Evrei 6Epistola către Evrei 6:19 →