Osea 1:7
Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi îi voi salva prin DOMNUL Dumnezeul lor, şi nu îi voi salva prin arc, nici prin sabie, nici prin bătălie, nici prin cai şi nici prin călăreţi.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
8Şi după ce a înţărcat-o pe Lo-Ruhama, a rămas însărcinată şi a născut un fiu.
Cross References
Exodus 14:30Astfel DOMNUL a salvat pe Israel în acea zi din mâna egiptenilor; și Israel a văzut egiptenii morți pe țărmul mării.
2 Kings 19:34Fiindcă eu voi apăra această cetate pentru a o salva de dragul meu și de dragul servitorului meu, David.
Psalms 33:16Niciun împărat nu este salvat prin mulțimea unei oștiri; un viteaz nu este salvat prin multă putere.
Psalms 44:7Ci tu ne-ai salvat de dușmanii noștri și i-ai făcut de rușine pe cei ce ne urau.
Isaiah 12:2Iată, Dumnezeu este salvarea mea; mă voi încrede şi nu mă voi teme, fiindcă DOMNUL IEHOVA este tăria şi cântarea mea; el a devenit de asemenea salvarea mea.
Isaiah 49:6Iar el a spus: Este un lucru uşor să fii servitorul meu pentru a ridica triburile lui Iacob şi a restaura pe cei păstraţi ai lui Israel, de asemenea te voi da ca o lumină neamurilor, ca să fii salvarea mea până la capătul pământului.