Osea 5:15
Voi merge şi mă voi întoarce la locul meu, până ei îşi vor recunoaşte poticnirea şi vor căuta faţa mea; în nenorocirea lor mă vor căuta devreme.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 25:21Și să pui șezământul milei deasupra, peste chivot; și în chivot să pui mărturia pe care eu ți-o voi da.
Deuteronomy 4:29Dar dacă de acolo vei căuta pe DOMNUL Dumnezeul tău, îl vei găsi, dacă îl vei căuta cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.
Judges 4:3Și copiii lui Israel au strigat către DOMNUL, pentru că el avea nouă sute de care de fier și a oprimat tare pe copiii lui Israel douăzeci de ani.
Judges 10:10Și copiii lui Israel au strigat către DOMNUL, spunând: Am păcătuit împotriva ta, pentru că am părăsit pe Dumnezeul nostru și de asemenea am servit Baalilor.
1 Kings 8:47Totuşi dacă vor pune la inimă, în ţara în care au fost duşi captivi, şi se pocăiesc şi îţi fac cerere în ţara celor care i-au dus captivi, spunând: Am păcătuit, ne-am purtat pervers, am făcut stricăciune;
2 Chronicles 7:14Dacă poporul meu, care este chemat după numele meu, se va umili și se va ruga și va căuta fața mea și se va abate de la căile lui rele, atunci voi asculta din cer și îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara.