The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 1 › Isaia 1:2

Isaia 1:2

Ascultaţi cerurilor, şi deschide urechea pământule, căci DOMNUL a vorbit: Am hrănit şi am crescut copii şi ei s-au răzvrătit împotriva mea.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Hear, O heavens, and give ear, O earth: for the LORD hath spoken, I have nourished and brought up children, and they have rebelled against me.

In Context

1Viziunea lui Isaia, fiul lui Amoţ, pe care a văzut-o referitor la Iuda şi Ierusalim în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţi ai lui Iuda.

3Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea stăpânului, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu ia aminte.

Read all of Isaia 1

Cross References

Deuteronomy 1:31Şi în pustiu, unde ai văzut cum DOMNUL Dumnezeul tău te-a purtat, precum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care aţi umblat, până aţi ajuns în acest loc.

Deuteronomy 4:26Iau astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că veţi pieri curând în întregime din ţara în care treceţi Iordanul, ca să o stăpâniţi; nu vă veţi lungi zilele în ea, ci veţi fi nimiciţi în întregime.

Deuteronomy 30:19Chem cerul şi pământul să mărturisească astăzi împotriva voastră, v-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul; alege dar viaţa, ca să trăiţi deopotrivă tu şi sămânţa ta,

2 Kings 21:22Și a părăsit pe DOMNUL Dumnezeul părinților săi și nu a umblat în calea DOMNULUI.

Isaiah 5:1Voi cânta preaiubitului meu o cântare a iubitului meu despre via lui. Preaiubitul meu are o vie pe un deal foarte roditor;

Isaiah 30:9Scrie că acesta este un popor răzvrătit, copii mincinoşi, copii ce nu vor asculta legea DOMNULUI,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 1:2

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 1:1Isaia 1Isaia 1:3 →