Isaia 11:15
Şi DOMNUL va distruge cu desăvârşire limba mării egiptene; şi prin vântul lui puternic îşi va scutura mâna peste râu şi îl va lovi în cele şapte pâraie şi va face ca oamenii să îl treacă cu încălţăminte uscată.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 14:21Și Moise și-a întins mâna peste mare; și DOMNUL a făcut ca marea să meargă înapoi printr-un puternic vânt din est toată noaptea aceea și a făcut marea pământ uscat și apele au fost despicate.
Exodus 14:29Dar copiii lui Israel au umblat pe pământ uscat în mijlocul mării; și apele le erau un zid de partea lor dreaptă și de partea lor stângă.
Isaiah 7:20În aceeaşi zi Domnul va rade cu o lamă angajată, adică cu cei de dincolo de râu, cu împăratul Asiriei, capul şi părul picioarelor şi de asemenea va mistui barba.
Isaiah 19:16În acea zi Egiptul va fi asemenea femeilor şi se va înspăimânta şi se va teme de scuturarea mâinii DOMNULUI oştirilor, pe care o scutură peste el.
Isaiah 51:9Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu tărie, braţ al DOMNULUI; trezeşte-te, ca în zilele de demult, în generaţiile din vechime. Nu eşti tu cel care a tăiat pe Rahab şi a rănit dragonul?
Ezekiel 30:12Și voi usca râurile și voi vinde țara în mâna celor stricați; și voi risipi țara și tot ce este în ea, prin mâna străinilor; eu DOMNUL am vorbit aceasta.