Isaia 16:14
Dar acum DOMNUL a vorbit, spunând: În trei ani, ca anii unui angajat, gloria Moabului va fi dispreţuită, cu toată acea mare mulţime; şi rămăşiţa va fi foarte mică şi slabă.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
13Acesta este cuvântul pe care DOMNUL l-a vorbit de atunci referitor la Moab.
Cross References
Deuteronomy 15:8Ci să îţi deschizi larg mâna spre el şi să îl împrumuţi, într-adevăr, suficient pentru nevoia lui, în care duce lipsă.
Job 7:1Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
Isaiah 15:5Inima mea va striga pentru Moab; fugarii ei vor fugi la Ţoar, o viţea de trei ani; căci suişul Luhitului cu plâns îl vor urca, pentru că pe calea Horonaimului vor ridica un strigăt al distrugerii.
Isaiah 21:16Fiindcă astfel mi-a spus Domnul: Mai puţin de un an, conform anilor unui angajat, şi toată gloria Chedarului se va sfârşi;
Isaiah 25:10Fiindcă în acest munte se va odihni mâna DOMNULUI şi Moab va fi călcat sub el, precum paiele sunt călcate pentru mormanul de balegă.
Jeremiah 48:42Și Moabul va fi nimicit ca popor, pentru că s-a înălțat împotriva DOMNULUI.