The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 24 › Isaia 24:4

Isaia 24:4

Pământul jeleşte şi se veştejeşte, lumea tânjeşte şi se veştejeşte, trufaşii pământului tânjesc.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

The earth mourneth and fadeth away, the world languisheth and fadeth away, the haughty people of the earth do languish.

In Context

3Ţara va fi golită de tot şi prădată în întregime, căci DOMNUL a vorbit acest cuvânt.

5Pământul este de asemenea întinat sub locuitorii acestuia, fiindcă au încălcat legile, au schimbat rânduiala, au rupt legământul veşnic.

Read all of Isaia 24

Cross References

Isaiah 2:11Privirile îngâmfate ale omului vor fi umilite şi trufia oamenilor va fi aplecată şi numai DOMNUL va fi înălţat în acea zi.

Isaiah 28:1Vai coroanei mândriei, beţivilor lui Efraim, a cărei frumuseţe glorioasă este o floare ce se vestejeşte, care este pe capul văilor grase ale celor ce sunt învinşi de vin!

Isaiah 64:6Dar noi suntem toţi ca un lucru necurat şi toate faptele noastre drepte sunt precum zdrenţe murdare; şi toţi ne ofilim ca o frunză; şi nelegiuirile noastre, ca vântul, ne-au dus.

Jeremiah 12:4Cât timp va jeli țara și se vor ofili ierburile de pe fiecare câmp, din cauza stricăciunii celor care locuiesc în ea? Fiarele și păsările sunt mistuite, pentru că ei au spus: El nu va vedea ultimul nostru sfârșit.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 24:4

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 24:3Isaia 24Isaia 24:5 →