Isaia 25:10
Fiindcă în acest munte se va odihni mâna DOMNULUI şi Moab va fi călcat sub el, precum paiele sunt călcate pentru mormanul de balegă.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Numbers 24:17Îl voi vedea, dar nu acum; îl voi privi, dar nu de aproape; o Stea va ieși din Iacob și un Sceptru se va ridica din Israel și va lovi colțurile lui Moab și va nimici pe toți copiii lui Set.
Psalms 132:13Fiindcă DOMNUL a ales Sionul; l-a dorit ca locuință a lui.
Isaiah 10:6Îl voi trimite împotriva unei naţiuni făţarnice şi împotriva poporului furiei mele îi voi da poruncă, să ia prada şi să ia jaful şi să îi calce ca pe noroiul străzilor.
Isaiah 11:10Şi în acea zi va fi o rădăcină a lui Isai care va sta ca un însemn al popoarelor; la acesta vor căuta neamurile şi odihna lui va fi glorioasă.
Isaiah 12:6Strigă şi chiuie, locuitor al Sionului, căci mare este Cel Sfânt al lui Israel în mijlocul tău.
Isaiah 15:1Povara Moabului. Deoarece în noapte, Arul Moabului este risipit şi adus la tăcere; deoarece în noapte, Chirul Moabului este risipit şi adus la tăcere.