Isaia 26:6
Piciorul o va călca, picioarele săracilor şi paşii celor nevoiaşi.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
The foot shall tread it down, even the feet of the poor, and the steps of the needy.
In Context
7Calea celui drept este integritate; tu, cel mai integru, cântăreşti calea celui drept.
Cross References
2 Kings 9:33Și el a spus: Aruncați-o jos. Astfel, ei au aruncat-o jos; și din sângele ei a fost stropit pe zid și pe cai; și el a călcat-o în picioare.
Isaiah 25:10Fiindcă în acest munte se va odihni mâna DOMNULUI şi Moab va fi călcat sub el, precum paiele sunt călcate pentru mormanul de balegă.
Isaiah 60:14De asemenea fiii celor care te-au chinuit vor veni, plecându-se înaintea ta; şi toţi cei ce te-au dispreţuit se vor prosterna la tălpile picioarelor tale; şi te vor numi: Cetatea DOMNULUI, Sionul Celui Sfânt al lui Israel.
Daniel 7:27Și împărăția și domnia și măreția împărăției sub întregul cer vor fi date poporului sfinților celui Preaînalt, a cărui împărăție este o împărăție veșnică; și toate domniile îl vor servi și vor asculta de el.
Malachi 4:3Şi veţi călca în picioare pe cei stricaţi, căci vor fi cenuşă sub tălpile picioarelor voastre în ziua în care voi face aceasta, spune DOMNUL oştirilor.
Luke 10:19Iată, vă dau putere să călcați peste șerpi și scorpioni și peste toată puterea dușmanului; și nimic, în niciun fel, nu vă va vătăma.