Isaia 26:8
Da, pe calea judecăţilor tale, Doamne, te-am aşteptat; dorinţa sufletului nostru este pentru numele tău şi pentru amintirea ta.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
7Calea celui drept este integritate; tu, cel mai integru, cântăreşti calea celui drept.
Cross References
Exodus 3:15Și Dumnezeu i-a mai spus lui Moise: Astfel să spui copiilor lui Israel: DOMNUL Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi; acesta este numele meu pentru totdeauna și aceasta este amintirea mea pentru toate generațiile.
2 Samuel 23:5Deși casa mea nu este astfel cu Dumnezeu, totuși, el a făcut cu mine un legământ veșnic, rânduit în toate lucrurile și sigur, pentru că aceasta este toată salvarea mea și toată dorința mea, deși el nu o face să crească.
Psalms 13:1Până când vei uita de mine, DOAMNE? Pentru totdeauna? Până când îți vei ascunde fața de mine?
Psalms 37:3Încrede-te în DOMNUL și fă binele; astfel vei locui în țară și într-adevăr vei fi hrănit.
Psalms 44:17Toate acestea au venit peste noi; totuși nu te-am uitat, nici nu ne-am purtat înșelător în legământul tău.
Psalms 65:6Care prin tăria lui întemeiază munții, fiind încins cu putere,