Isaia 34:9
Şi pâraiele acesteia vor fi prefăcute în smoală şi ţărâna acesteia în pucioasă şi ţara acestuia va deveni smoală încinsă.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
8Fiindcă este ziua răzbunării DOMNULUI şi anul răsplăţilor pentru cearta Sionului.
Cross References
Genesis 19:28Şi a privit spre Sodoma şi Gomora şi spre tot ţinutul câmpiei; şi a privit şi, iată, fumul ţinutului se ridica precum fumul unui cuptor.
Job 18:15Se va locui în cortul său deoarece nu este al său; pucioasă va fi împrăștiată peste locuința sa.
Luke 17:29Dar în acea zi când Lot a ieșit din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a nimicit pe toți.
Revelation 19:20Și fiara a fost prinsă, și cu ea profetul fals, care în fața sa lucra miracole, cu care înșela pe cei ce au primit semnul fiarei și pe cei ce se închinau icoanei sale. Aceștia doi au fost aruncați de vii într-un lac de foc arzând cu pucioasă.