Isaia 41:4
Cine a lucrat-o şi a făcut-o, chemând generaţiile de la început? Eu, DOMNUL, sunt cel dintâi şi cel din urmă; Eu sunt el.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
3I-a urmărit şi a trecut în siguranţă, pe calea neumblată de picioarele lui.
5Insulele au văzut şi s-au temut; marginile pământului s-au înspăimântat, s-au apropiat şi au venit.
Cross References
Deuteronomy 32:7Aminteşte-ţi de zilele din vechime, ia aminte la anii multor generaţii, întreabă pe tatăl tău şi îţi va arăta, pe bătrânii tăi şi îţi vor spune.
Isaiah 40:12Cine a măsurat apele în căuşul palmei sale şi a măsurat cerul cu palma şi a cuprins ţărâna pământului într-o măsură şi a cântărit munţii în cântare şi dealurile într-o balanţă?
Isaiah 41:20Să vadă şi să ştie şi să ia aminte şi să înţeleagă împreună, că mâna DOMNULUI a făcut aceasta şi Cel Sfânt al lui Israel l-a creat.
Isaiah 42:24Cine a dat pe Iacob ca jefuire şi pe Israel tâlharilor? Nu DOMNUL, acela împotriva căruia noi am păcătuit? Fiindcă refuză să umble în căile lui şi nu au ascultat de legea lui.
Isaiah 44:6Astfel spune DOMNUL, Împăratul lui Israel şi răscumpărătorul său, DOMNUL oştirilor: Eu sunt cel dintâi şi eu sunt cel din urmă; şi în afară de mine nu este alt Dumnezeu.
Isaiah 46:10Vestind sfârşitul de la început şi din vechime lucrurile care nu sunt încă făcute, spunând: Sfatul meu va sta în picioare şi voi împlini toată plăcerea mea;