Isaia 57:12
Voi vesti dreptatea ta şi faptele tale, deoarece nu îţi vor folosi.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
I will declare thy righteousness, and thy works; for they shall not profit thee.
In Context
Cross References
Isaiah 1:11Ce îmi este mulţimea sacrificiilor voastre? spune DOMNUL; Sunt sătul de ofrandele arse din berbeci şi de grăsimea vitelor îngrăşate; şi nu mă desfăt în sângele taurilor sau al mieilor sau al ţapilor.
Isaiah 44:9Cei care fac un chip cioplit sunt cu toţii deşertăciune; şi lucrurile lor poftite nu le vor fi de folos; şi ei sunt propriii lor martori; nu văd, nici nu cunosc, ca să se ruşineze.
Isaiah 59:6Pânzele lor nu vor deveni veşminte, nici nu se vor acoperi cu faptele lor, faptele lor sunt fapte ale nelegiuirii şi actul de violenţă este în mâinile lor.
Isaiah 66:3Cel care ucide un bou este precum ar ucide un om; cel ce sacrifică un miel, precum ar reteza gâtul unui câine; cel ce aduce un dar, precum ar fi adus sânge de porc; cel ce arde tămâie, precum ar fi binecuvântat un idol. Da, ei și-au ales propriile căi şi sufletul li se desfată în urâciunile lor.
Jeremiah 10:11Astfel să le spuneți: Dumnezeii care nu au făcut cerurile și pământul, ei, chiar ei, vor pieri de pe pământ și de sub aceste ceruri.
Jeremiah 10:15Sunt deșertăciune și lucrarea înșelătoriilor; vor pieri în timpul cercetării lor.