The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 57 › Isaia 57:15

Isaia 57:15

Fiindcă astfel spune Cel înalt şi preaînalt care locuieşte în eternitate, al cărui nume este Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt cu cel care de asemenea este al unui duh căit şi umil, pentru a înviora duhul celui umil şi pentru a înviora inima celor căiţi.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For thus saith the high and lofty One that inhabiteth eternity, whose name is Holy; I dwell in the high and holy place, with him also that is of a contrite and humble spirit, to revive the spirit of the humble, and to revive the heart of the contrite ones.

In Context

14Şi va spune: Înălţaţi, înălţaţi, pregătiţi calea, îndepărtaţi piatra de poticnire din calea poporului meu.

16Căci nu mă voi certa pentru totdeauna, nici nu voi fi totdeauna furios, fiindcă duhul ar lipsi dinaintea mea şi sufletele pe care le-am făcut.

Read all of Isaia 57

Cross References

Exodus 15:11Cine este asemenea ție, DOAMNE, printre dumnezei? Cine este asemenea ție, glorios în sfințenie, înspăimântător în laude, făcând minuni?

Exodus 40:34Atunci un nor a acoperit cortul întâlnirii și gloria DOMNULUI a umplut tabernacolul.

Deuteronomy 33:27Dumnezeul cel etern este scăparea ta şi dedesubt sunt braţele cele veşnice, şi el va alunga pe duşman dinaintea ta; şi va spune: Nimiceşte-i.

1 Kings 8:27Dar va locui Dumnezeu, într-adevăr, pe pământ? Iată, cerul şi cerul cerurilor nu te pot cuprinde; cu cât mai puţin această casă pe care am construit-o?

2 Chronicles 34:27Pentru că inima ta s-a înmuiat și te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele lui împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui și te-ai umilit înaintea mea și ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, chiar eu însumi te-am auzit, spune DOMNUL.

Job 22:29Când oamenii sunt doborâți, atunci vei spune: Va fi înălțare; și el va salva pe cel înjosit.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 57:15

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 57:14Isaia 57Isaia 57:16 →