The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 59 › Isaia 59:12

Isaia 59:12

Fiindcă fărădelegile noastre s-au înmulţit înaintea ta şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră, căci fărădelegile noastre sunt cu noi; şi cât despre nelegiuirile noastre, le cunoaştem;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For our transgressions are multiplied before thee, and our sins testify against us: for our transgressions are with us; and as for our iniquities, we know them;

In Context

11Răcnim toţi ca urşii şi jelim mult ca porumbeii, căutăm judecata, dar nu este niciuna; salvarea, dar este departe de noi.

13Făcând fărădelege şi minţind împotriva DOMNULUI şi îndepărtându-ne de Dumnezeul nostru, vorbind asuprire şi răzvrătire, concepând şi rostind din inimă cuvintele minciunii.

Read all of Isaia 59

Cross References

Ezra 9:6Şi am spus: O Dumnezeul meu, roşesc şi îmi este ruşine să îmi ridic faţa către tine, Dumnezeul meu, pentru că nelegiuirile noastre s-au înmulţit până peste capetele noastre şi fărădelegea noastră a crescut până la ceruri.

Nehemiah 9:33Dar totuși tu ești just în tot ce a venit asupra noastră, pentru că tu ai lucrat drept, dar noi am lucrat cu stricăciune;

Isaiah 3:9Arătarea înfăţişării lor mărturiseşte împotriva lor; şi ei rostesc păcatul ca Sodoma, nu îl ascund. Vai sufletului lor! căci şi-au făcut rău lor înşişi.

Jeremiah 3:2Ridică-ți ochii spre înălțimi și vezi unde nu te-ai culcat cu cineva. Pe căi ai șezut pentru ei, precum arabul în pustie; și ai întinat țara cu curviile tale și cu stricăciunea ta.

Jeremiah 5:25Nelegiuirile voastre au îndepărtat aceste lucruri și păcatele voastre au oprit lucrurile bune de la voi.

Jeremiah 14:7DOAMNE, deși nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, fă tu aceasta pentru numele tău, pentru că decăderile noastre sunt multe; noi am păcătuit împotriva ta.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 59:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 59:11Isaia 59Isaia 59:13 →