Isaia 60:2
Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi întunericul gros poporul; dar DOMNUL va răsări peste tine şi gloria lui va fi văzută peste tine.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
1Ridică-te, străluceşte, căci lumina ta a venit şi gloria DOMNULUI a răsărit peste tine.
3Şi neamurile vor veni la lumina ta şi împăraţii la strălucirea răsăritului tău.
Cross References
Leviticus 9:23Și Moise și Aaron au intrat în tabernacolul întâlnirii, și au ieșit și au binecuvântat poporul; și gloria DOMNULUI s-a arătat întregului popor.
1 Kings 8:11Astfel încât preoţii nu au putut să stea să servească din cauza norului, pentru că gloria DOMNULUI a umplut casa DOMNULUI.
Isaiah 8:22Şi vor privi spre pământ; şi, iată, tulburare şi întuneric, întunecime a chinului! Şi vor fi alungaţi în întuneric.
Isaiah 62:1De dragul Sionului nu voi tăcea şi de dragul Ierusalimului nu mă voi odihni, până când dreptatea acestuia va ieşi ca strălucirea şi salvarea acestuia ca o lampă ce arde.
Ezekiel 10:4Atunci gloria DOMNULUI s-a ridicat de la heruvim și a stat peste pragul casei; și casa s-a umplut cu acel nor și curtea a fost plină de strălucirea gloriei DOMNULUI.
Haggai 2:7Și voi clătina toate națiunile și dorința tuturor națiunilor va veni, și voi umple casa aceasta cu glorie, spune DOMNUL oștirilor.