Isaia 64:2
Ca atunci când focul ce topeşte arde, focul face apele să fiarbă, pentru a face numele tău cunoscut potrivnicilor tăi, ca naţiunile să tremure înaintea feţei tale!
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
1Ah, de ai voi să rupi cerurile, de ai voi să cobori, ca munţii să curgă înaintea feţei tale.
Cross References
Exodus 14:4Și voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; și voi fi onorat prin Faraon și prin toată oștirea lui; ca Egiptenii să știe că eu sunt DOMNUL. Și au făcut așa.
Deuteronomy 2:25Astăzi voi începe să pun groaza de tine şi teama de tine peste toate naţiunile de sub tot cerul, care vor auzi mărturie despre tine şi se vor cutremura şi se vor chinui din cauza ta.
1 Kings 8:41Mai mult, referitor la un străin, care nu este din poporul tău, Israel, ci vine dintr-o ţară îndepărtată de dragul numelui tău,
Psalms 46:10Liniștiți-vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu, voi fi înălțat printre păgâni, voi fi înălțat pe pământ.
Psalms 67:1Dumnezeu să fie milostiv cu noi și să ne binecuvânteze; și să facă să strălucească fața lui peste noi; Selah.
Psalms 83:13Dumnezeul meu, fă-i ca o roată; ca paiele înaintea vântului.