Isaia 9:18
Căci stricăciunea arde ca focul, va mânca mărăcinii şi spinii şi va aprinde desişurile pădurii şi se vor ridica precum înălţarea fumului.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Numbers 11:1Și când poporul s-a plâns, aceasta nu a plăcut DOMNULUI, și DOMNUL a auzit și mânia lui s-a aprins; și focul DOMNULUI a ars printre ei și a mistuit pe cei din cele mai îndepărtate părți ale taberei.
1 Kings 16:21Atunci poporul lui Israel s-a despărţit în două părţi: jumătate din popor l-a urmat pe Tibni, fiul lui Ghinat, pentru a-l face împărat şi jumătate l-a urmat pe Omri.
Psalms 37:20Dar cei stricați vor pieri și dușmanii DOMNULUI vor fi ca grăsimea mieilor, se vor mistui; în fum se vor mistui.
Isaiah 1:31Şi cel tare va fi ca un câlţ şi făcătorul lui ca o scânteie şi vor arde amândoi împreună şi nimeni nu îi va stinge.
Isaiah 5:24De aceea aşa cum focul mistuie miriştea şi flacăra consumă pleava, tot aşa rădăcina lor va fi ca putreziciunea şi înflorirea lor se va înălţa precum praful, deoarece au aruncat legea DOMNULUI oştirilor şi au dispreţuit cuvântul Celui Sfânt al lui Israel.
Isaiah 27:4Furie nu este în mine; cine va pune mărăcinii şi spinii împotriva mea în bătălie? Eu aş trece prin ei, i-aş arde în întregime.