The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 1 › Ieremia 1:19

Ieremia 1:19

Și vor lupta împotriva ta; dar nu te vor învinge, pentru că eu sunt cu tine, spune DOMNUL, pentru a te elibera.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And they shall fight against thee; but they shall not prevail against thee; for I am with thee, saith the LORD, to deliver thee.

In Context

18Fiindcă, iată, te-am făcut în această zi o cetate apărată și un stâlp de fier și ziduri de aramă împotriva întregii țări, împotriva împăraților lui Iuda, împotriva prinților lui, împotriva preoților lui și împotriva poporului țării.

Read all of Ieremia 1

Cross References

Psalms 129:2De multe ori m-au chinuit din tinerețea mea, totuși nu m-au învins.

Jeremiah 11:19Dar eu eram ca un miel sau un bou care este adus la măcelărire; și nu am știut că ei plănuiau planuri împotriva mea, spunând: Să distrugem pomul cu rodul lui și să îl stârpim din țara celor vii, ca numele lui să nu mai fie amintit.

Jeremiah 15:10Vai mie, mama mea, că m-ai născut un om al certei și un om al luptei pentru tot pământul! Nici nu am împrumutat cu camătă, nici nu am împrumutat de la oameni cu camătă; totuși fiecare dintre ei mă blestemă.

Jeremiah 18:18Atunci au spus ei: Veniți și să plănuim planuri împotriva lui Ieremia, pentru că legea nu va pieri de la preot, nici sfatul de la înțelept, nici cuvântul de la profet. Veniți și să îl lovim cu limba și să nu luăm seama la niciunul dintre cuvintele lui.

Jeremiah 20:10Pentru că am auzit defăimarea multora, frică de fiecare parte. Vestiți, spun ei, și noi o vom vesti. Toți cunoscuții mei au căutat șchiopătarea mea, spunând: Poate că va fi ademenit și îl vom învinge și ne vom răzbuna pe el.

Jeremiah 26:8Și s-a întâmplat, după ce Ieremia a terminat de vorbit tot ceea ce DOMNUL îi poruncise să vorbească întregului popor, că preoții și profeții și tot poporul l-au apucat, spunând: Vei muri negreșit.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 1:19

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 1:18Ieremia 1