Ieremia 11:2
Ascultați cuvintele acestui legământ și vorbiți bărbaților lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
1Cuvântul care a venit la Ieremia de la DOMNUL, spunând:
Cross References
2 Kings 11:17Și Iehoiada a făcut un legământ între DOMNUL și împărat și popor, că vor fi poporul DOMNULUI; de asemenea între împărat și popor.
2 Chronicles 23:16Și Iehoiada a făcut un legământ între el și tot poporul și împărat, că vor fi poporul DOMNULUI.
2 Chronicles 34:31Și împăratul a stat în picioare în locul său și a făcut un legământ înaintea DOMNULUI, să umble după DOMNUL și să țină poruncile lui și mărturiile lui și statutele lui, cu toată inima lui și cu tot sufletul lui, să împlinească toate cuvintele legământului scrise în această carte.
Jeremiah 34:13Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Am încheiat un legământ cu părinții voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa robilor, spunând,