Ieremia 19:5
Au zidit de asemenea înălțimi lui Baal, ca să îi ardă pe fiii lor cu foc ca ofrande arse lui Baal, ceea ce eu nu am poruncit, nici nu am vorbit, nici nu mi-a venit în minte;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 18:21Și, să nu lași pe niciunul din sămânța ta să treacă prin foc, pentru Moloh, nici să nu pângărești numele Dumnezeului Tău: Eu sunt DOMNUL.
Deuteronomy 12:31Tu să nu faci astfel DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că tot ce este urâciune înaintea DOMNULUI, ce urăşte el, ei au făcut dumnezeilor lor; căci chiar pe fiii lor şi pe fiicele lor i-au ars în foc pentru dumnezeii lor.
2 Kings 21:6Și și-a trecut fiul prin foc și a prezis viitorul și folosea descântare și consulta demoni și vrăjitori; a lucrat multă stricăciune înaintea ochilor DOMNULUI, pentru a-l provoca la mânie.
Psalms 106:37Da, au sacrificat dracilor pe fiii lor și pe fiicele lor,
Jeremiah 32:35Și au zidit înălțimile lui Baal, care sunt în valea fiului lui Hinom, pentru a face pe fiii lor și pe fiicele lor să treacă prin foc, lui Moloh; ceea ce eu nu le-am poruncit, nici nu a venit în mintea mea, ca ei să facă această urâciune, să facă pe Iuda să păcătuiască.
Ezekiel 20:26Și i-am murdărit în propriile lor daruri, în aceea că ei au făcut să treacă prin foc pe toți cei care deschid pântecele, ca să îi pustiesc ca ei să știe că eu sunt DOMNUL.