The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 29 › Ieremia 29:19

Ieremia 29:19

Pentru că ei nu au dat ascultare cuvintelor mele, spune DOMNUL, pe care le-am trimis la ei prin servitorii mei, profeții, ridicându-i devreme și trimițându-i; dar voi ați refuzat să ascultați, spune DOMNUL.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Because they have not hearkened to my words, saith the LORD, which I sent unto them by my servants the prophets, rising up early and sending them; but ye would not hear, saith the LORD.

In Context

18Și îi voi persecuta cu sabia, cu foametea și cu ciuma și îi voi da să fie îndepărtați în toate împărățiile pământului, pentru a fi un blestem și o înmărmurire și o șuierare și o ocară printre toate națiunile unde îi voi fi alungat;

20Ascultați de aceea cuvântul DOMNULUI, voi toți cei ai captivității, pe care v‑am trimis din Ierusalim în Babilon:

Read all of Ieremia 29

Cross References

Jeremiah 7:13Și acum, pentru că ați făcut toate aceste lucrări, spune DOMNUL și v-am vorbit, ridicându-mă devreme și vorbind, dar nu ați ascultat, și v-am chemat, dar nu ați răspuns;

Jeremiah 25:3Din anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, chiar până în această zi, al douăzeci și treilea an, cuvântul DOMNULUI a venit la mine și eu v-am vorbit, ridicându-mă devreme și vorbind; dar voi nu ați dat ascultare.

Jeremiah 25:7Totuși, voi nu mi-ați dat ascultare, spune DOMNUL; ca să mă provocați la mânie cu lucrările mâinilor voastre spre vătămarea voastră.

Jeremiah 26:5Pentru a da ascultare cuvintelor servitorilor mei, profeții, pe care i-am trimis la voi, deopotrivă ridicându-i devreme și trimițându-i, iar voi nu ați dat ascultare;

Jeremiah 34:17De aceea astfel spune DOMNUL: Voi nu mi-ați dat ascultare, vestind fiecare, libertatea fratelui său și fiecare, aproapelui său; iată, eu, spune DOMNUL, vă vestesc libertatea sabiei, a ciumei și a foametei; și vă voi da spre apăsare în toate împărățiile pământului.

Jeremiah 44:3Din cauza stricăciunii lor, pe care au făcut-o pentru a mă provoca la mânie, în aceea că s-au dus să ardă tămâie și să servească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici părinții voștri.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 29:19

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 29:18Ieremia 29Ieremia 29:20 →