The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 30 › Ieremia 30:3

Ieremia 30:3

Fiindcă, iată, vin zilele, spune DOMNUL când mă voi întoarce din nou cu cei din captivitate ai poporului meu Israel și Iuda, spune DOMNUL; și îi voi face să se întoarcă în țara pe care am dat-o părinților lor și ei o vor stăpâni.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For, lo, the days come, saith the LORD, that I will bring again the captivity of my people Israel and Judah, saith the LORD: and I will cause them to return to the land that I gave to their fathers, and they shall possess it.

In Context

2Astfel vorbește DOMNUL Dumnezeul lui Israel, spunând: Scrie-ți toate cuvintele pe care ți le-am vorbit, într-o carte.

4Și acestea sunt cuvintele pe care DOMNUL le-a vorbit referitor la Israel și referitor la Iuda.

Read all of Ieremia 30

Cross References

Deuteronomy 30:3Atunci DOMNUL Dumnezeul tău va întoarce pe captivii tăi şi va avea milă de tine şi te va întoarce şi te va aduna din nou dintre toate naţiunile, printre care te va fi împrăştiat DOMNUL Dumnezeul tău.

Ezra 3:8Şi în anul al doilea al venirii lor la casa lui Dumnezeu în Ierusalim, în luna a doua, au început lucrarea Zorobabel, fiul lui Şealtiel şi Ieşua fiul lui Ioţadac, şi rămăşiţa fraţilor lor, preoţii şi leviţii şi toţi cei care ieşiseră din captivitate la Ierusalim; şi au rânduit pe leviţii de la vârsta de douăzeci de ani în sus să supravegheze înaintarea lucrării casei DOMNULUI.

Psalms 53:6O, de ar veni salvarea lui Israel din Sion! Când Dumnezeu aduce înapoi pe poporul său din captivitate, Iacob se va bucura și Israel se va veseli.

Jeremiah 16:15Ci, DOMNUL trăiește, cel care i-a scos pe copiii lui Israel din țara de la nord și din toate țările în care i-a alungat, și îi voi aduce din nou în țara lor pe care am dat-o părinților lor.

Jeremiah 23:7De aceea, iată, vin zilele, spune DOMNUL, că nu vor mai spune: DOMNUL trăiește, care i-a scos pe copiii lui Israel din țara Egiptului,

Jeremiah 27:22Ele vor fi duse în Babilon și vor fi acolo până în ziua când eu le voi cerceta, spune DOMNUL; atunci le voi scoate și le voi înapoia acestui loc.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 30:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 30:2Ieremia 30Ieremia 30:4 →