The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 36 › Ieremia 36:9

Ieremia 36:9

Și s-a întâmplat în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, că ei au proclamat un post înaintea DOMNULUI pentru tot poporul din Ierusalim și pentru tot poporul care a venit din cetățile lui Iuda la Ierusalim.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And it came to pass in the fifth year of Jehoiakim the son of Josiah king of Judah, in the ninth month, that they proclaimed a fast before the LORD to all the people in Jerusalem, and to all the people that came from the cities of Judah unto Jerusalem.

In Context

8Și Baruc, fiul lui Neriia, a făcut conform cu toate câte profetul Ieremia îi poruncise, citind din carte, cuvintele DOMNULUI, în casa DOMNULUI.

10Atunci Baruc a citit din carte, cuvintele lui Ieremia, în casa DOMNULUI, în camera lui Ghemaria, fiul lui Șafan, scribul, în curtea superioară, la intrarea porții noi a casei DOMNULUI, în urechile întregului popor.

Read all of Ieremia 36

Cross References

Leviticus 23:27De asemenea în ziua a zecea a acestei a șaptea luni să fie o zi a ispășirii, aceasta să fie o adunare solemnă, sfântă pentru voi; și să vă chinuiți sufletele și să aduceți ofrandă făcută prin foc DOMNULUI.

Nehemiah 9:1Și în ziua a douăzeci și patra a acestei luni copiii lui Israel s-au adunat cu postire și cu pânze de sac și cu țărână asupra lor.

Isaiah 58:1Strigă tare, nu cruţa, ridică-ţi vocea ca o trâmbiţă şi arată poporului meu fărădelegea lor şi casei lui Iacob păcatele lor.

Jeremiah 36:22În acel timp împăratul ședea în casa de iarnă în luna a noua; și acolo era, în vatră, un foc, arzând înaintea lui.

Joel 1:14Sfinţiţi un post, anunţaţi o adunare solemnă, adunaţi pe bătrâni şi pe toţi locuitorii ţării la casa DOMNULUI Dumnezeului vostru şi strigaţi către DOMNUL:

Jonah 3:5Atunci oamenii din Ninive l-au crezut pe Dumnezeu şi au proclamat un post şi au îmbrăcat pânză de sac, de la cel mai mare dintre ei până la cel mai mic dintre ei.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 36:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 36:8Ieremia 36Ieremia 36:10 →