Ieremia 4:26
Am privit și, iată, locul roditor era o pustie și toate cetățile lui erau dărâmate la prezența DOMNULUI și înaintea mâniei sale înverșunate.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
25Am privit și, iată, nu era niciun om; și toate păsările cerurilor fugiseră.
27Pentru că astfel a spus DOMNUL: Toată țara va fi pustiită; totuși nu o voi mistui deplin.
Cross References
Deuteronomy 29:23Şi că toată ţara ei este pucioasă şi sare, arzând, că nu este semănată, nici nu rodeşte, nici nu creşte vreo iarbă în ea, ca dărâmarea Sodomei şi Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a dărâmat DOMNUL în furia sa şi în mânia sa,
Psalms 107:34Un pământ roditor îl preface în pământ sterp, pentru stricăciunea celor ce locuiesc în el.
Isaiah 7:20În aceeaşi zi Domnul va rade cu o lamă angajată, adică cu cei de dincolo de râu, cu împăratul Asiriei, capul şi părul picioarelor şi de asemenea va mistui barba.
Jeremiah 12:4Cât timp va jeli țara și se vor ofili ierburile de pe fiecare câmp, din cauza stricăciunii celor care locuiesc în ea? Fiarele și păsările sunt mistuite, pentru că ei au spus: El nu va vedea ultimul nostru sfârșit.
Jeremiah 25:11Și toată această țară va fi o pustiire și o înmărmurire; și aceste națiuni vor servi împăratului Babilonului șaptezeci de ani.
Micah 3:12De aceea Sionul va fi arat ca un câmp din cauza voastră și Ierusalimul va deveni movile și muntele casei ca locurile înalte ale pădurii.