Ieremia 45:5
Și cauți tu lucruri mari pentru tine? Nu le căuta, pentru că, iată, voi aduce răul peste toată făptura, spune DOMNUL, dar viața ta ți-o voi da ca pradă în toate locurile unde mergi.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 6:12Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ.
Isaiah 66:16Fiindcă DOMNUL se va judeca, prin foc şi prin sabia lui, cu orice făptură; şi cei ucişi de DOMNUL vor fi mulţi.
Jeremiah 25:15Pentru că astfel îmi spune mie DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Ia paharul vinului acestei furii din mâna mea și fă toate națiunile la care te voi trimite, să îl bea.
Jeremiah 25:26Și pe toți împărații din nord, de aproape și de departe, pe unul cu altul, și toate împărățiile lumii, care sunt pe fața pământului; și împăratul Șeșacului va bea după ei.
Jeremiah 39:18Pentru că te voi elibera într-adevăr și tu nu vei cădea prin sabie, ci viața ta va fi ca pradă pentru tine; deoarece ți-ai pus încrederea în mine, spune DOMNUL.
Matthew 6:25Din această cauză vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, ce veți îmbrăca. Nu este viața mai mult decât mâncarea și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?